Laurențiu Buș, un nume care până acum câteva luni nu spunea mare lucru. Până și în cronicile meciurilor era botezat „Sergiu”, după numele fratelui mai mic și mai cunoscut de la CFR Cluj.
Adus în vara anului trecut la Galați, după ce Gheorghe Hagi fusese primul care văzuse în el un viitor fotbalist și îl luase la Poli Timișoara, mijlocașul stânga de picior drept părea că este sufocat de presiunea Ligii I. În turul campionatului precedent a prins doar 180 de minute pe teren: câte 45 de minute în două jocuri și numai unul integral, în acel 0-4 de la Vaslui.
Zilele sale la Oțelul păreau numărate, însuși eroul Galațiului admițând că se pregătea de transfer. Finalul de sezon l-a salvat însă, fiind unul dintre cei mai în formă jucători ai moldovenilor. Acum, startul a fost perfect: golul decisiv în Supercupă.
Laurențiu, de câte ori ți-a sunat telefonul astăzi (n.r. – ieri)? Doamneee! (aproape iritat) E incredibil așa ceva, aproape că mi s-a descărcat. Am primit zeci de telefoane, ceva greu de închipuit! Și m-au sunat mulți ziariști să mă întrebe despre golul cu Steaua. Sincer? Se face cam mare tam-tam pentru un simplu șut la poartă…
Totuși, ai marcat pentru un 1-0 care vă mai aduce un trofeu în vitrină. Chiar nu ți se pare important? N-am spus că nu este important, ci doar că se exagerează. Ce mare lucru s-a întâmplat? Am dat gol cu Steaua, nu cu Real Madrid în finala Ligii Campionilor! Doar mi-am făcut datoria pe teren. Am dat gol, e drept, dar la fel de ușor putea s-o facă alt coleg din echipă.
Ești prea modest. Dorinel ți-a sugerat să fii reținut în declarații? Nu, dar toți băieții de la Oțelul suntem așa. Nu trebuie să petrecem săptămâni în șir după meciul cu Steaua! Începe campionatul și trebuie să rămânem la fel de concentrați. Sezonul abia a început. Credeai vreodată că poți deveni erou în Supercupă? Nu visam așa ceva. Îmi doream însă foarte mult și acest trofeu. Nici nu știam că voi fi titular și speram să prind măcar un minut pe teren, dar dacă „Munti” a avut încredere în mine și m-a trimis pe gazon din primul minut, îi mulțumesc.
Povestește-ne golul de duminică seară… Am primit mingea de la John (n.r. – Ibeh), am accelerat pe stânga, am intrat ușor în centru și am trimis la colțul lung. Dedic această reușită familiei, colegilor și tuturor suporterilor acestei echipe!
Puțină lume știe că ai fost aproape de o despărțire de Oțelul… Așa e, nu mă ascund. Jucam foarte puțin și mi-am dorit să plec, dar mă bucur enorm că nu s-a mai întâmplat acest lucru. De vreme ce nu prindeam echipa, era firesc să merg în altă parte pentru a juca. Îi făceam un bine și echipei, dar nu mi s-a dat drumul să mă transfer. Mi s-a dat drumul pe teren în schimb și acum nu vreau să mai plec de la Oțelul!
Statistică de Mihai ANDRIEȘ
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER